Cea mai mare felină a Europei, surprinsă la plimbare prin Munții Făgăraș. „Viața care mișună în păduri sigur bate filmul!”
„Viața care mișună în pădurile Munților Făgăraș sigur bate filmul! Râsul este un animal extrem de sfios, dar priviți-l cât de grațios este. (…) Pentru a-i asigura habitatul, avem nevoie de un Parc Național în Munții Făgăraș”, transmit reprezentanții Fundației Conservation Carpathia în postarea făcută pe rețele sociale.
Râsul este un animal nocturn, care trăiește solitar. Are corpul zvelt, măsoară până la 75 cm înălțime și poate cântări chiar și 30 de kilograme. Culoarea blănii este galben-brună, iar majoritatea felinelor au pete roșii sau negre pe spate, pe părțile laterale, dar și pe picioare. Auzul și văzul sunt simțurile sale cele mai dezvoltate. Fundația Conservation Carpathia (FCC) a fost fondată în anul 2009 de către 12 filantropi și conservaționiști cu scopul de a opri tăierile ilegale de pădure, precum și pentru a conserva o suprafață mare a pădurilor din Carpați, sub forma unei zone complet protejate, pentru generațiile viitoare. Acest lucru se face prin cumpărarea terenurilor și cesionarea drepturilor de vânătoare, pentru protecția completă a tuturor elementelor naturale, din bani privați și publici.